10 septembrie 2012

There and Back Again

Ca sa nu ziceti ca am parasit de tot blogul asta, uite inca niste jucarii
iaca si o structura de perete exterior
Iaca si niste poze din living.

3 iulie 2012

In-a-gadda-da-vida

Ora 5.30.
E deja lumina, ma lupt cu conexiunea la internet. Radu si Cristina inca dorm.
In jurul meu padurile sunt inecate de ceata. Sunt 14 grade acum, undeva pe un deal departe vad un om imbracat cu un pulover. Am ajuns...

7 iunie 2012

Frumos si bine aranjat, faci din Viena, Calafat!

Saptamana trecuta, umbland hai-hui pe net, am descoperit un program simpatic care te ajuta sa-ti programezi cultivarea plantelor, care cu cine se impaca, la ce distanta se planteaza etc. M-am jucat cu el vreo 2 zile apoi am trecut la amenajarea viitoarei gradini. A rezultat cam asa:


Evident, lucrurile pot fi imbunatatite, astept sugestii.

14 mai 2012

Messing with the Carpathian Garden


Cel mai tare si mai tare ma enerveaza doo lucruri. In primul rand ma enerveaza sa tai copaci fara sa pun ceva in loc. Si cand zic ceva ma refer la alti copaci. Si dupa asta, cel mai tare ma enerveaza ca copacii aia pe care ii pui in loc au nevoie de jde ani sa creasca cat aia de i-ai taiat. Asta e tare frustrant. Cel putin la fel de frustrant ca momentul ala in care vrei si tu un strop de umbra in curte, un copac stufos ca sa nu-i mai vezi vecinului copchii cretini alergandu-se prin curte. Plantezi mata copacul si stai si astepti. Si stai si astepti. Si astepti. Si stai. Si in cativa ani iese din pamant o nuielusa pe care intr-o clipa de neatentie ti-o mananca gasca. (Apropos de gaste. Floricel zice ca vrea gaste. Zice sa le tinem in jacuzzi. Nush ce sa spun, ma mai gandesc.)
Asa ca invatzand io internetu' pe de rost iete ce am gasit. Muntii nostrii vor mirosi a  Paulownia!


Paulownia, arborele Printesei, si-a capatat numele in onoarea printesei Anna Pavlovna (1795-1865), fiica tarului Paul I al Rusiei si sotia printului ( mai tarziu rege) William al Olandei (1792 - 1849). Acest arbore exotic originar din China se remarca prin portul si inflorirea sa abundenta de la inceputul primaverii dinaintea infrunzirii. Atunci se deschid mari corole liliachii asemanatoare ca forma gurii leului, dispuse in inflorescente tip panicule terminale, lungi de 30-60 cm, care emana un parfum discret de violete.

Paulownia se remarca de asemenea prin cresterea sa foarte rapida de circa 3 metri pe an in primi ani precum si prin frunzele sale foarte mari ce pot atinge 60 cm in diametru. Datorita perisorilor existenti pe partea inferioara a frunzelor si a petiolului, arborele este un bun absorbant al zgomotelor.

1. Creste foarte rapid putand umbri o zona in timp record.
2. Infloreste abundent primavara, inainte de infrunzire, cu flori mari liliachii.
3. Frunzele au marimea unei urechi de elefant.
4. Alunga insectele, absoarbe zgomotul si praful.
5. Daca este taiat sau vatamat se regenereaza foarte rapid.
6. Lemnul sau este foarte usor asemanator celui de balsa, se usuca rapid fara sa se crape sau deformeze
7. Florile sant foarte apreciate de albine pentru productia de miere.
8. Frunzele  sale  se  pot  folosi  cu  succes  pentru  furajarea animalelor.
9. Valoarea comerciala a lemnului este comparabila cu cea a celui de nuc.
10. Se adapteaza foarte bine in mediul citadin plin de praf si noxe.

Paulownia este rezistent Ia contorsionare (creste drept),este rezistent Ia contractie
(nu se despica) si in general rezistent Ia deformari. Are un lemn frumos,curat si neted.Nu are noduri.
Proprietatile sale de granulatie fina fac din Paulownia un copac cu lemn exceptional de potrivit pentru barci, paleti, mobilier de uz casnic, precum si placaj, case, prefabricate, semifabricate si panouri interne de constructie.
Paulownia este de asemenea crescut ca o sursa durabila de bio-combustibil,un pas decisiv spre rezolvarea crizei energetice mondiale.
Copacul natural se regenereaza de Ia sistemele existente de radacina, castigand pe merit apelativul de copacul pasarii Phoenix.
Aceasta inseamna ca se pot recolta intre minim 3 si maxim  5 rotatii de crestere a lemnului fara a fi nevoie de replantare.
Frunzele sale au o crestere rapida si au o capacitate imensa de absorbtie de bioxid de carbon.
Sistemul sau de radacini profunde ii da posibilitatea de a ecologiza suprafete degradate de sol. Radacinile sale adanci permit, de asemenea imbunatatirea calitatii solului si sa mentina sisteme subterane de apa.

CALITATI ESENTIALE
Este copacul cu cea mai rapida crestere din lume. Este perfect ornamental, are flori superbe.

PROPRIETATILE LEMNULUI
Este un lemn usor (de 2 ori mai usor decat stejarul).
Este de 2 ori mai rezistent Ia foc decat lemnul obisnuit de fag.
Este un lemn cu un grad foarte redus de umiditate. El insusi nu este afectat de umezeala.
Este un foarte bun izolant.
Este usor de uscat, uscare in aer liber in 30-60 zile. Are o foarte buna prelucrabilitate.

Viteza de crestere   
   
an 1    -     4 - 5 (m) diametru 8-10 cm

an 2    -     10 - 12 (m) diametru 16-20 cm

an 3     -    15 - 20 (m) diametru 24-30 cm   

UTILIZARE PENTRU BIOMASA
Este o planta energetica. Creste si se recolteaza precum orice copac,dar poate deveni lemn de foc, brichete si, desi arde Ia temperaturi mai mari, degaja multa energie.

BENEFICII
Costurile infiintarii culturilor de Paulownia si a ingrijirii lor ajung Ia aproximativ 4000 euro/ha.
Veniturile din prelucrarea lemnului si utilizarea sa ca biomasa depasesc 30.000 euro pentru acelasi ha.In plus 1 ha.de Paulownia retine anual circa 1200 t. dioxid de carbon.

Cat costa o platatie de Paulownia pentru 1 ha de teren?
Un arbore la 8 saptamani de viata, moment in care se recomanda plantarea in perioada Martie-August costa 6-8 euro/buc + TVA pret variabil in functie de cantitatea comandata.
Putem concluziona ca pentru 1 ha de teren plantat cu Paulownia EU investitia necesara este de aproximativ 4.000 euro + TVA/1 ha.

Cand se poate incepe exploatarea?
Cultura de Paulownia EU necesita taierea arborelui de la baza dupa 6 luni de viata, deoarece acest fapt va duce la o crestere fara coronament si perfect dreapta de minim 5 m ceea ce va spori productia de cherestea de tip A. Exploatarea se poate incepe dupa 3 ani cu o productivitate maxima.

Cat pot castiga?
Pentru fiecare arbore de Paulownia EU se poate obtine minim 50 euro/buc, suma garantata prin contract.

Investitie initiala in arbori  - 4000 euro+TVA/1 ha      
Venit dupa 3 ani - 30.000 euro/ha  
Venit dupa 6 ani  - 60.000 euro/ha  
Venit dupa 9 ani - 90.000 euro/ha


7 mai 2012

Stop si de la capat.

Intalnirea cu arhitecta de saptamana trecuta a fost oarecum dezamagitoare. Facuse un plan cam complicat, cu o multime de cotloane si holisoare intunecoase. I-am multumit fromos si am anuntat-o ca o sa-i trimit cam ce vrem noi acolo, si domnia sa sa refaca planurile noastre in asa fel incat sa nu cada casa, si sa le semneze la sfarsit ca sa putem face actele cu ele. Cam asta a iesit pana in momentul de fata, astept pareri si idei daca aveti vre-una si daca mai citeste cineva blogul asta desigur. :))










Am ramas dator cu planul. Iete planul.

18 aprilie 2012

Acoperisul viu




O idee foarte isteata - plantezi iarba si muschi pe acoperis. Vara tine departe caldura (reduce cu 30-40% temperatura din casa), iar iarna ajuta la izolarea acoperisului, reducand pierderile de caldura. n plus, arata bine si nici macar nu sunt o inventie noua. Exista de vreo 50 de ani, sistemul e in continua dezvoltare. E mai complicat de facut singur, dar cu putin ajutor de la un mester Manole, o sa avem frumusete de gazon pe casa.

10 aprilie 2012

In Expeditie

Craite
Galbiori
Iutari

Ghebe

Zbarciogi
Laba ursului
Vinecioare
E ciudat cum existenta unui ritual de orice fel transforma o experienta banala intr-una extraordinara. Adica, sa fiu bine inteles, petreceam macar doua trei luni pe an la bunici, nu am avut niciodata nici un fel de restrictie, bateam padurile pana ma dureau picioarele, adormeam pe saltele de muschi in padurea de brad cu burta plina de fragi, bateam Valea Abrudului pana hat departe la Campeni unde se varsa in Aries, si nu pe maluri, ci prin apa, cautand bulboane unde ar fi putut trai tatal pastravilor, calaream dealurile cautand tufe de aluni si mancam alunele verzi scobind dupa un sambure cat o samantza de floarea soarelui, ajungeam acasa cu hainele sfasiate si cu picioarele dungate de tufele de mure si zmeura salbatica. Toate astea insa erau normalul cotidian, firesc, banal dupa o vreme, aveam momente in care un drum pana la Magazinul Satesc, Coperativa cum i se zicea sau la Bufet parea mult mai aventuros, pentru primul treceam pe langa grajdul taurilor comunali, repede repede, fara sa mi se miste un muschi pe fatza, dar cu ochii permanent atintiti pe cel mai apropiat taur care ma privea atent de dupa gard, iar ca sa ajung la Bufet o luam pe sosea pe unde se plimbau fetele in grupuri de cate doua-trei-patru, adica si mai spaimos traseu decat ala cu taurii.
Toate astea paleau insa in fata celui mai ritualic moment. Moment care incepe cu coborarea tatalui meu din Dacie, intinderea cu mainile deasupra capului dupa drumul de 6-7 ore pe serpentine, timp in care privea cu ochii mijiti spre padurile de deasupra casei. Urma intrebarea magica, adresata noua tuturor celor care iesisem in calea masinii, bunica, bunicul, Aurel, unchiul meu handicapat si cu mine: "Sunt Ciuperci?" Abia dupa aia ma imbratisa, comenta ceva cu privire la zgaibele de pe genunchi si la jegul de pe gat si fata, pupa mana Bunicii si o strangea pe a Bunicului, si il batea pe spate pe Aurel. Primul care raspundea era intotdeauna Aurel "Ete ciupeci mute, mem cipeci Vali?" Asta indiferent daca erau sau nu. dupa care privea sper bunica care se incrunta usor, " Mamica, io meg cu Vali la ciupeci? vacuta, nah!", si lovea inciudat cu bocancul in pamant amintindu-se de indatoririle gospodaresti. "Nu duc?, vaca, vaca, vaca ata, nah!" si pleca bombanind sa vada de animale. Intotdeauna mergea cu noi si Aurel, nu imi amintesc nici macar o singura data sa nu fi venit cu noi. Erau cele mai fericite momente din viata lui, le bateau de departe pe alea in care primea biscuiti varsati, sau o basca noua. Singura chestie cat de cat comparabila era daca isi gasea briceagul pierdut in iarba dupa doua trei zile de cautat. Si de obicei dupa doua trei zile il "gasea". Bunica ma chema mai la fereala, scotea din borcan 6 lei si mi-i dadea. Fugeam la Coperativa si cumparam un briceag "peste", veneam cu el acasa, bunica il arunca in iarba undeva in spatele casei "la loc stiut" si il chema pe Aurel: "Aurel mai Aurel!" "ci?" intreba el. "Undi iesti? Vina incoaci" Aurel venea catranit cu ochii pe jos prin iarba. "Ai gasit briceagu?" "Nu gasit. perdut" zicea Aurel si incepea sa bombane si sa loveasca cu muchea bocancului in pamant. "Briceag sa te faci!" se incrunta Bunica. "Fa bine de-l gaseste ca altu nu capeti. In spatele casei pe la fantana ai cotat?" Si asa gasea Aurel briceagul pierdut, dupa parerea mea tre sa fie pe acolo pe campuri fro 200 de bricege in diferite stadii de ruginire.Dar ma indepartez de subiect.
Plecarea in expeditie era intotdeauna dis de dimineata odata cu rasaritul soarelui. Bunica mulgea vacile, Aurel le ducea intr-o ingraditura unde puteau sa pasca nesupravegheate si astepta acolo pe o bancuta bombanind. Tata isi bea cafeaua, fuma o tigara Amiral si superviza pregatirile, de fiecare data Bunica incerca sa-i dea niste desagi, asa cum mergea toata lumea din sat dupa ciuperci, sa stea pe umar si sa ai mainile libere, intotdeauna tata ii cerea cosurile de rachita, "sa nu se zdrobeasca" ciupercile in desagi. Verifica daca are toata lumea briceag, el nu avea, il lua pe al Bunicului care intotdeauna i-l dadea cu o figura ingrijorata si ii zicea sa verifice buzunarul sa nu fie gaurit. Cand eram gata de plecare, Bunica il stiga pe Aurel: "Aurel, mai Aurel!" "ci?" "Pai tu nu meri ma la ciuperci cu Vali si Marius?" "Meg! raspundea Aurel vesel si lasa dracu si vaci si bancuta, si ingraditura si tot, inhatza un cos si o boata de lemn de corn si o lua in sus pe deal cum numai oamenii traiti o viata acolo si care n-au pus in viata lor o tigara in gura pot sa o faca, adica acam cum mergeam noi pe sosea. Urcam intai dealul din spatele casei prin iarba plina de roua, pana ieseam la poteca din varful dealului eram ud pana la brau, de acolo taiam dealul piezis si ne opream " la Nini Lina la tzarau" Tzarau inseamna izvor, iesea de undeva din munte, dintr-o rapa si venea pana la poteca printr-o jumatate de trunchi de copacel scobit ca un jgheab, verde de muschi. Era cea mai buna apa pe care cineva o putea bea, rece si gustoasa, nu te puteai opri din baut. Dupa ce ne saturam, continuam drumul pe poteca, treceam pe langa casa lui Nini Lina, schimbam cateva vorbe cu ea si cu Tatiana - asta era una dintre cele doua fete care imi erau "destinate", asta era "a din deal", mai era una in vale, amandoua cam cu doi ani mai mari decat mine, da astea sunt alte povesti. Mai treceam prin niste tufe de aluni, ieseam intr-o poiana si de acolo intram in padure. La inceput padurea era de fag, mai mergeam vreo 20-30 de metri pe poteca dupa care venea invariabil indemnul "no hai, lasati poteca ca pe poteca nu cresc ciuperci" si o luam prin padure direct. Umblam dupa ciuperci cam 7-8 ore, pana oboseam si nu mai puteam de foame, sau pana umpleam cosurile, trecand din padurea de fag in aia de brad, mai intai dupa miros, cam cu juma de ora inainte simtzeam rasina si linistea incepea sa creasca. Intamplarea facea sa ajungem in padurea de brad intotdeauna odata cu soarele. Insa chestia asta nu se poate explica, trebuie traita. Uneori il pierdeam pe Aurel, el nu trebuia sa se odihneasca niciodata, avea acelasi pas lung si usor plutit seara cand se intorcea acasa ca si dimineata la plecare. Nu era bai, venea singur, la 2-3 ore dupa noi cu cosul plin. Punea cu grija cosul pe masa lunga din tarnat si pleca fara o vorba sa adape vacile. Bunica alegea cu grija buretii, foarte rar se intampla sa arunce ceva, ii cam stiam, arunca mai mult din cei prea batrani, tata suspina la fiecare ciuperca ce ajungea in galeata de sub masa. Ce ramanea se arunca in lighean, se spalau bine de pamant si se puneau la zvantat. Primii se mancau buretii iuti, le taiam codita si ii puneam direct pe plita incinsa cu un praf de sare in palarie, aveau gust de ars si de fum si de padure, usor iuti, mai mult iti faceau foame decat sa o astampere. Intre timp galbiorii si laba ursului mergeau la cratita in unt la calit, si dupa ce lasau apa se arunca peste ei o canta de smantana cu o lingura de faina, adica se transformau in ciulama. Craitele si Vinecioarele se prajeau intregi in unt cu patrunjel si la sfarsit, dupe ce erau luate de pe foc se stropeau cu usturoi tocat si smantana proaspata. Ghebele si zbarciogii mai asteptau nitel pana deveneau zacusca iar pitoancele se insirau pe sfoara si se puneau la uscat atarnate in meri spre pastrare si folosire in supe si ciorbe.

Boletus Edulis




Part 1. Mycorrhizal mushrooms

by R. Winder

Recently, I posted some information to Internet about the possibilities of cultivating mycorrhizal mushrooms, fungi which are highly prized by gourmets but which don't ordinarily fruit under artificial conditions, it stirred up quite a reaction, so I ll summarize the discussion here.

It all started when Paul Stewart of P.E.I. posted a request for more information on the culture of mycorrhizal mushrooms.
He has grown mycelia of Boletus edulis, chanterelles, and slippery jacks, and was interested in any information that might help him produce mushrooms from the cultures. I responded with some guesses' about factors to worry about, some of which I will back up here by citing some literature. Most of these factors are probably inter-related.

- Mycelium integrity and size.
Mushrooms like B. Edulis can be quite large. Such mushrooms probably need to achieve
a certain mycelial size before they commit water and nutrients to a fruiting body (6). This is probably one of the reasons that deep dish cultures with modified Hagem-Modess media can be used to produce Leccinum, Tylopilus, Xerocomus, and Boletus mushrooms in culture, including B. rubinellus (6) and B. Edulis (5). Some reports suggest that truffle fruiting bodies eventually become independent from their host (14), so this may be a dynamic variable.

- Water relations. Even if resources have been committed to a fruiting body, larger mushrooms might abort if the medium becomes too dry. Proper water flow could also be involved in wicking away inhibitory waste compounds or by-products such as phenolics.

- Nutrient flux.
A clear source-sink flow of nutrients may need to be established, as outlined in methods which can be used to reliably produce morel sclerotia (1) as well as patented methods for growing morels in artificial culture (8). A disruption of this flux might also be a necessary stress for inducing fruiting.

-Inhibitors.
In the case of deliberately produced inhibitors, rain might be a signal. It is known that some fungi produce diffusible compounds (cerebrosides) which encourage the formation of fruiting bodies - so inhibitors may also be present.
By way of analogy, plant seeds often require water to leach away inhibitors linked with dormancy. In artificial culture, there may be an unintentional accumulation of inhibitors or waste products because a closed system is being used. Armillaria is an interesting mushroom to talk about with regard to inhibitors.
Depending on concentration and type, phenolic compounds can inhibit or stimulate the growth of this fungus (10). Orange slices are often added to media to stimulate formation of Armillaria mushrooms (10). It may be that the ascorbic acid (vitamin C) in the orange counteracts the effects of phenolic compounds in the media. Ascorbic acid is often used in plant tissue culture to deal with the problem of accumulated phenolic wastes.

-Templates.
Microscopic fungi which do not ordinarily produce fruiting bodies in liquid culture often produce them if something solid is added to the medium. In agar media with plant pieces, these fungi often prefer to form fruiting bodies on the plant pieces. In Agaricus culture, texture of the surface casing layer can be important in determining the density of primordia. So for Armillaria culture, the addition of orange peels also provides a good hunk of cellulose which probably acts as a nutritious growth template.

-Seasonal factors.
The B. edulis in my front yard always fruits exactly on Canada day (July 1), with the deeper Amanita muscaria 2 days behind. This might be a direct effect of day length or photoperiod. However, there may be a more indirect explanation for the timing of mycorrhizal mushroom fruiting since they are, after all, symbiotically connected to plants.
Plant growth hormones are intimately involved in the formation of mycorrhizal associations, and might also be involved in the fruiting of the fungal symbiont. I've used the plant growth hormone IAA to trigger the formation of morel sclerotia. Other hormones such as abscisic acid, ethylene, or cytokinins might be involved. Temperature is another important seasonal aspect - B. edulis fruits between 20-26 degrees C (5).

-Nutrients.
Mycologists like media that are simple to prepare, with simple sugars like glucose and sucrose. However, mycorrhizal mushrooms aren't necessarily living on simple sugars like an ordinary saprophyte - they are getting at least some of their nutrients from tree roots. Tree sap has a mixture of different sugars and amino acids - some not found in popular growth media. There are also more complex compounds to consider, like pectins, suberin, and various other components of plant cell walls and plant tissues. In some cases, there might be a requirement for a physiological trigger from a living plant symbiont, such as phosphorylated compounds, nucleotides, glycolipids, etc. (just guessing here!)
On a more basic level, the approach of Paul Stewart to chanterelle culture is a good one. He compared soil where chanterelles grow with nearby soil, and found that chanterelles
seem to bioaccumulate manganese, boron, and calcium in significant quantities. Manganese and calcium have also been found to stimulated morel growth, along with wood extract.
There has been some work on nutrients required for growth of Boletus spp. (9), chanterelles (11), and truffles (7). I'll leave morels, which some reports say can be mycorrhizal, for a column of their own.


-Other microbes.
Chanterelles incorporate the bacterium Pseudomonas fluorescens into the mushroom, possibly the result of some sort of symbiosis (2). Levels of bacteria in truffles (Tuber spp.) are also high (7). It may be that bacterial cell wall components like n-acetyl-glucosamine could be incorporated into the medium to avoid the contamination problems posed by these symbionts. Some soil bacteria produce ion-absorbing compounds known as ionophores - symbiotic association with these bacteria might be an additional way for mushrooms to accumulate nutrients. In Agaricus culture, various microbes aid in mushroom formation by providing competitive stress or an environmental cue (12).
They can also aid in spore germination. Recently, Mike Ziegler of snowy Vermont posted to internet his discovery that growing two fungi together in the same culture has allowed him to produce fruiting bodies of Grifola frondosa (sheep's head or hen-of-the-woods). The implications for culture of mycorrhizal mushrooms are there: I have three isolated grand fir trees which support mycelia of B. edulis, Amanita muscaria, A. pantherina, Helvella lacunosa, and a couple of other mushrooms I haven't bothered to identify. The point is, they are all living together quite happily.
After I posted this information, Lewis Melville at the University of Guelph said that he has published a book, Practical Methods in Mycorrhiza Research, which contains
information on culturing and isolating ectomycorrhizal fungi. It is available from Mycologue Publications, 8728 Lochside Drive, Sidney, B.C. V8L 1M8, Canada, for $23 US. Lewis says that culturing endomycorrhizal fungi is usually done in pot cultures with a living host plant. From my own files, I've found a reference to culture of the ectomycorrhizal Laccaria spp. Using this method (13), as well as desert truffles (3).
Richard Kerrigan, who works for the friendly people at Sylvan Spawn Labs, added a point. He says that Station Champignons, a research lab at INRA-Bordeaux, has been conducting successful research on cultivation of mycorrhizal fungi, including truffles and Lactarius, for over 15 years. The contact there is Dr. J.-M.' Olivier, BP 81, 33883 Villenave
d'Ornon, France. Richard also mentioned that although culture of matsutake (Tricholoma matsutake) has been unsuccessful to date, Dr. Makoto Ogawa of Japan has been working on this topic. If anyone finds a B.C. matsutake (T. magnivelare, a.k.a, pine mushroom) I would like to get a piece of it for culturing.

6 aprilie 2012

He call me Blueberry, Blueberry, Blueberry, very blue



O “tufă” despre care nimeni nu ştie cât trăieşte aduce profit anual de 50.000 euro la hectar

Pe un platou alpin, la altitudine de 1100 de metri se dezvoltă de la an la an afacerea braşoveanului Mihai Ciubotaru. Este vorba despre o plantaţie de afini de patru hectare, una dintre cele câteva ferme de acest fel în ţară. Specialiştii spun că afinele pot aduce un venit la hectar de până la 50 de mii de euro anual. Fermierul Mihai Ciubotaru ne-a dat ca punct de întâlnire digul barajului Zetea, de lângă Odorheiul Secuiesc: "O să vedeţi un sălbatic netuns şi nebărbierit, cu un <> vişiniu. Ăla-s eu". Până la fermă nu există drum, aşa că maşina de teren în care ne aflam a luat coasta pieptiş, înaintând în zig-zag cu viteză de căruţă. Când văd maşina, cei câţiva băştinaşi care trăiesc din tată-n fiu izolaţi pe platoul din vârf de munte, îl salută pe fermier exclamând: "E Mişu cu afinele! Nebunu' de la Braşov!". L-au botezat aşa pentru că a ales să facă "plantaţie de afine în patria ursului, ca să aibă urşii păpica". Ce nu ştiu localnicii e că braşoveanul "cel nebun" este un profesionist în domeniul politicilor publice, care atunci când nu plantează şi culege afine, scrie "strategii de dezvoltare a oraşelor".

Aventura engleză

În '95, Mihai Ciubotaru a candidat pentru postul de director de dezvoltare economică al primăriei Ashford, o comunitate de 90.000 de suflete din sud-estul Angliei: "La concurs au fost vreo 60 de candidaţi, toţi englezi, dar m-au ales pe mine", îşi aminteşte fermierul. De cum s-a angajat, Mihai Ciubotaru a exploatat într-un mod ingenios avantajul competitiv dat de faptul că pe teritoriul districtului Ashford se află una dintre staţiile trenului Eurostar (care face legătura dintre Franţa şi sud-estul Angliei, prin Eurotunel): "Eu am înfiinţat «piaţa comună europeană».

Englezii aveau o piaţă modestă sâmbăta şi duminica, unde fermierii vindeau la tarabe cartofi, roşii şi alte câteva produse. M-am gândit că fiind pe ruta Eurostarului, ce-ar fi să-i invităm pe francezi, belgieni şi nemţi în cadrul unui program de colaborare transfrontalieră, să-şi vândă produsele tradiţionale în orăşelul nostru. Le-am zis la francezi să vină cu Eurostarul la piaţă exact cum îi ştiu englezii din şabloane: cu bască, cu acordeon şi să vândă baghete, pui rotisaţi şi brânzeturi fine, pe nemţi să aducă cârnăciori şi bere etc. Succesul a fost atât de mare, încât în câţiva ani, s-a ajuns ca în fiecare oraş din sud-estul Angliei să se facă chestia asta. Chiar şi bucătarii celebri din Londra au ajuns să-şi ia brânzeturi de la târgurile astea. Ca indicator de succes, imediat lanţul britanic de supermarketuri Tesco ne-a copiat, deschizându-şi raioane de produse franţuzeşti,belgiene şi nemţeşti, ca să nu piardă la vânzări".
După patru ani, braşoveanul s-a întors în ţară, unde a lucrat pe post de consilier al primarului Braşovului, profesor colaborator de "analiza politicilor publice" la Universitatea "Transilvania" şi lector la Institutul de Administrare a Întreprinderilor Braşov. Ulterior a pus pe picioare ferma de bivoli de la Rupea, cea mai mare din România, aparţinând unui grup de investitori britanici, după care, acum 5 ani şi-a zis: "E timpul să am o jucărică numai a mea" şi a investit împreună cu fratele său 40.000 euro în înfiinţarea unei plantaţii de afini întinsă pe 4 hectare.

O fermă ca-n vestul sălbatic

"Sediul" fermei lui Mihai Ciubotaru este o căbănuţă din lemn, cu o singură cameră, ale cărei ferestre au obloane, cu o arhitectură în stilul caselor încropite acum 150 de ani de pionierii vestului sălbatic în preerie. O pălărie de paie stă atârnată în cuierul din pridvor. De un copac este agăţat un burduf cu apă, prevăzut cu furtun şi robinet în partea de jos: "În timpul zilei apa se încălzeşte de la soare, astfel că seara pot să fac un duş cu apă caldă".
Când intrăm pe plantaţia propriu zisă, Mihai Ciubotaru se descalţă de şlapi şi păşeşte printre tufe desculţ, de parcă ar călca pe un covor preţios: "Când sunt în tălpile goale simt o legătură mai puternică cu afinele mele şi cu locul ăsta. E-o ciudăţenie de-a mea". Plantaţia de 4 hectare e împrejmuită cu un gard ca de ţarc, prin ochiurile căruia se strecoară o mulţime de oaspeţi nepoftiţi, dar şi paznici vigilenţi: "Gardul reuşeşte să ţină mistreţii şi urşii afară, însă căprioarele sar fără nici un fel de probleme, iar iepurii vin din toate părţile şi-mi mănâncă afinele. Însă ieri am văzut că şi-au făcut nişte vulpi cuib la mine în plantaţie şi sunt chiar bucuros, pentru că mă scapă de iepuri".

Fermierul nu foloseşte nici un fel de fertilizanţi artificiali: "Rumeguşul e considerat deşeu toxic, dar pentru mine e îngrăşământ. Turbă am folosit numai la înfiinţarea plantaţiei. Intră cam o găleată de turbă la fiecare plantă. După, am folosit doar rumeguş. Se presară cam o jumătate de sac de rumeguş la o plantă şi timp de 2-3 ani nu mai au nevoie de nimic altceva".

Mihai Ciubotaru a citit în cărţi că are nevoie de sistem de irigaţii. Şi-a luat unul, dar n-a apucat să-l monteze: "La mine la afine pământul e ud în fiecare zi numai de la roua dimineţii. În plus, pe terenul meu iese din pământ un izvor care-mi dă apă în continuu".

Fiind o fermă "bio", producţia de afine a lui Ciubotaru e mică, numai 3 tone anual, însă munca e pe măsură: "Dau pe aici o dată primăvara ca să cosesc iarba care-mi sufocă tufele de afin, iar de la mijlocul verii, când încep să mi se coacă afinele, mă mut aici timp de 2 luni, până se termină culesul, pe 15 septembrie. Peste săptămână culesul îl fac singur, iar în weekend-uri şi în vârful sezonului de cules, vin să mă ajute copiii şi soţia. Se culeg foarte uşor. Ele cresc ciorchine şi când le atingi, cele care sunt coapte cad imediat în găleată".

"Afinele reprezintă Coco Chanel-ul agriculturii"

În acest an fermierul estimează din producţia de afine un venit de 27.000 de euro: "Afinele reprezintă Coco Chanel-ul agriculturii româneşti. E unul dintre produsele agricole cu cea mai mare valoare adăugată. Un kilogram se vinde cu 15 lei, însă eu reuşesc să le dau cu preţuri cuprinse între 9 şi 11 euro. Cel mai rentabil e când le vând în sistemul «pick-yourself». Turiştii care sunt cazaţi în staţiunile montane din zonă sunt bucuroşi să vină cu căruţa până la ferma mea într-un fel de «off-road adventure», unde îi las să-şi culeagă cu mâna lor câte afine vor. La ieşire le cântăresc caserolele şi ei îmi plătesc. Din păcate doar 5-7% din producţie reuşesc să o comercializez în acest fel. Restul afinelor le ambalez în pungi de 1 kilogram şi le conserv prin congelare într-un depozit frigorific la Braşov. Toamna şi iarna le procesez sub formă de dulceaţă cu 80% fruct şi 20% zahăr. E un produs cu valoare adăugată mare, pe care-l vând sub marcă înregistrată proprie la o patiserie de lux din Braşov şi la târgurile de produse tradiţionale de peste an".

Cât de valoroase sunt afinele

Mihail Coman, directorul general al Institutului pentru Cercetare Dezvoltare în Pomicultură Piteşti (ICDP) consideră afinul perla horticulturii: "Este cea mai fantastică cultură la ora asta. Nu l-am stropit niciodată. De 35 de ani de când îl studiem la institut, biologii noştri nu au detectat nici o bacterie, nici o ciupercă, nici o insectă care să atace afinul. Nu ştim nici o boală care să-l afecteze".

Mai mult, deşi este un arbust, afinul este mai longeviv decât toţi pomii: "Nu ştim cât este durata de viaţă a afinului. Noi avem o exploataţie înfiinţată acum aproape 40 de ani, la care tufele au ajuns mai înalte decât un om. Nu ştim cât de lungă este viaţa acestui arbust. Probabil că este 50 de ani, dar o zicem aşa, că 50 urmează după 40. Nu ştim nimic cu certitudine", completează directorul ICDP.

La rândul său, doctorul în horticultură Nelu Orlae, fost secretar ştiinţific al Staţiunii Pomicole din Cluj consideră că în condiţii de exploatare intensivă, afinii ocupă primul loc în topul rentabilităţii culturilor agricole: "Cu afinul se pot câştiga bani frumoşi nu din hectare. Sunt băieţi care cu câteva mii de metri au făcut un business frumos".

Ardealul ar putea să se-mbogăţească din afine

Cercetătorul Nelu Orlae descrie paradoxul afinului, care dă rod maxim pe terenuri neprielnice celorlalte culturi: "Afinul are nevoie de soluri foarte acide. Trebuie să ai şi-o turbărie pe-aproape şi nişte rumeguş de conifere, să-i pregăteşti un mediu de cultură propice. Dar nordul Moldovei şi toată Transilvania, slavă Domnului, are de-a soluri acide de nu ştiu oamenii ce să pună pe ele, că nu se face altceva. Uite, pe solurile din zona Baia Mare, unde nu merge decât cartoful şi chiar şi acela mai greu, afinul se simte excepţional".

Întreprinzătorul James Olunden, care deţine în Maramureş cea mai mare pepinieră de afini din România, mai prezintă un avantaj major: "În agricultură nu ştiu să fie o afacere mai profitabilă ca afinul. Faţă de Polonia şi Germania avem avantajul că fiind mai la sud avem o climă puţin mai caldă şi putem ieşi cu fructele timpurii cu 2-3 săptămâni mai devreme decât marii producători europeni. Acest lucru ne permite să ne vindem afinele la preţ dublu".

ICDP Piteşti deţine o expertiză de peste 3 decenii în studiul afinului şi deţine o colecţie unică pentru România de soiuri şi hibrizi de afin. Mai mult, activitatea de cercetare românească în domeniul afinului, a stârnit interesul celui de-al doilea producător mondial de afine, declară Mihail Coman: "În ultimii 10 ani institutul de la Piteşti a introdus peste 10 soiuri de afin româneşti, care sunt în testare nu doar în ţări din Europa, ci şi în America de Sud, în Chile. Încercăm să extindem materialul nostru genetic în toată lumea pentru a primi redevenţe. Noi avem protecţie pe soiurile acestea şi putem să luăm 0,01 cenţi pe plantă".

Fermierul Mihai Ciubotaru e convins că viitorul agriculturii stă în produsele agricole destinate segmentelor premium de consumatori: "România are un potenţial uriaş să producă mâncare cu valoare adăugată ridicată. Nu are nici un sens în zona de deal a Ardealului să ne batem cu nemţii şi polonezii care face mai mulţi cartofi. Noi putem produce zmeură, afine, cătină, lavandă".

Specialiştii estimează că în România s-ar putea cultiva cu afini 1500 de hectare fără ca producţia să pună presiune pe preţ. Deocamdată sunt doar 240.

CÂT COSTĂ ÎNFIINŢAREA UNUI HECTAR DE AFIN

-Înfiinţarea unei plantaţii: 15.000 euro

-Cheltuielile anuale de întreţinere: 2500 euro

-Plata culegătorilor: 5000 euro

RENTABILITATEA AFINULUI ÎN CIFRE

-Afinul intră pe rod în regim economic începând cu anul 3

- Din anul 5 investiţia e amortizată în întregime

- O plantaţie fert-irigată prin picurare dă la maturitate 12-14 tone/hectar

- Preţ de producător: 4 euro/kg la afinele timpurii şi 2,2 euro/kg în sezon, când piaţa e suprasaturată cu afine din Germania şi Polonia

- Venitul pe hectar variază între 26.400 şi 56.000 euro

SUPRAFEŢELE CULTIVATE CU AFIN ÎN ROMÂNIA

-Plantaţiile înfiinţate până în ‘89 nu depăşesc 100 de hectare.

-După revoluţie s-au plantat în jur de 140 de hectare, majoritatea după 2007

-Până la finalul anului 2012, se estimează o creştere cu alte 40 hectare

SURSA: James Olunden, deţinătorul celei mai mari pepiniere de afini din România, în judeţul Maramureş (preluare RL)

15 martie 2012

Lady in the water


Iată şi varianta de grădină ca să zic astfel. Sau de terasă. Sau de... lasaţi-vă imaginaţia să zburde.
(cine s-a gandit instantaneu la spălat caprele Rianei are un bonus)

14 martie 2012

All work and no play makes Jack a dull boy



Aşa că să ne jucăm puţin. Cada de baie şi chiuveta. Vasilică zice că e cu probleme, ca dacă e de lemn trebuie udată zilnic, altfel începe să scape apa... Deh... ne-om spăla mai des...

12 martie 2012

Breaking News!!


Iete ce am găsit eu pe net pentru copii răi şi pentru pilicani. Oamenii ăia de o fac vor pe ea 3200 de euro. Asta mă face să cred că dacă se apucă Vasilică de ea, iese măcar la juma de preţ. Sau pentru închiriat?

e o caldă melodie casa mea



Contrar părerilor, are şi interior. Adică n-are. Dar o să aibă. Momental ilustrat cu o scară la care Cristina m-a convins să renunţ.

Casa mea e un cantec cu acorduri ample

Ziceam de casă. Cam cu aşa ceva m-am prezentat la doamna arhitect acu vre-o lună. A ridicat o sprânceană. Ne-am conversat vreo două ore, după care am plecat cu speranţa că a priceput ceva din ceea ce vreau eu. Se apropie oricum ziua revederii, sper să revin cu ceva mai realist şi mai construibil. Până atunci, ca să vă amuzaţi:






Dupe cum se vede, la partea cu volumetria mansardei am cedat nervos. Aştept ajutorul specialistului. La fel, dupa câteva încercări nefericite de a simula ferestrele de la mansardă m-am gândit că la urma urmei nu eu stau acolo şi dacă vor ăia de or sta, să-şi facă. Doamna arhitect a zis că nu-i frumos şi o să le facă ea. Weeee!
Buncărul atomic alb de pe terasa din spate e cuptorul de pâine şi bucătăria de vară. Ca să nu aud comentarii...