Lady in the water

Iată şi varianta de grădină ca să zic astfel. Sau de terasă. Sau de... lasaţi-vă imaginaţia să zburde.
(cine s-a gandit instantaneu la spălat caprele Rianei are un bonus)

All work and no play makes Jack a dull boy

Aşa că să ne jucăm puţin. Cada de baie şi chiuveta. Vasilică zice că e cu probleme, ca dacă e de lemn trebuie udată zilnic, altfel începe să scape apa... Deh... ne-om spăla mai des...

Breaking News!!

Iete ce am găsit eu pe net pentru copii răi şi pentru pilicani. Oamenii ăia de o fac vor pe ea 3200 de euro. Asta mă face să cred că dacă se apucă Vasilică de ea, iese măcar la juma de preţ. Sau pentru închiriat?

e o caldă melodie casa mea

Contrar părerilor, are şi interior. Adică n-are. Dar o să aibă. Momental ilustrat cu o scară la care Cristina m-a convins să renunţ.

Casa mea e un cantec cu acorduri ample

Ziceam de casă. Cam cu aşa ceva m-am prezentat la doamna arhitect acu vre-o lună. A ridicat o sprânceană. Ne-am conversat vreo două ore, după care am plecat cu speranţa că a priceput ceva din ceea ce vreau eu. Se apropie oricum ziua revederii, sper să revin cu ceva mai realist şi mai construibil. Până atunci, ca să vă amuzaţi:

Dupe cum se vede, la partea cu volumetria mansardei am cedat nervos. Aştept ajutorul specialistului. La fel, dupa câteva încercări nefericite de a simula ferestrele de la mansardă m-am gândit că la urma urmei nu eu stau acolo şi dacă vor ăia de or sta, să-şi facă. Doamna arhitect a zis că nu-i frumos şi o să le facă ea. Weeee!
Buncărul atomic alb de pe terasa din spate e cuptorul de pâine şi bucătăria de vară. Ca să nu aud comentarii...

Am grădina mea, sunt prizonier!

Poate unii dintre voi nu ştiţi sau nu v-aţi dat încă seama dar lumea asta nu e construită corect. Şi problema, după părerea mea, vine de la arhitecţi. Băi, ăştia nu au viziunea lucrurilor elementare. Absolut toţi arhitecţii pe care i-am cunoscut sau cu care am fost căsătorit, precum şi toţi cei cu lucrări publicate în reviste, fără a-i uita pe toţi cei care au construit toate casele, magazinele, depozitele, palatele, trotuarele şi cam tot ce construiesc ei sau au construit de-a lungul istoriei, fac aceeaşi greşeală copilărească pe care eu nu o pricep. Şi anume plasarea podelei. Absolut toţi plasează podeaua acolo jos, departe de mâinile noastre. Păi podeaua ar trebui sa se afle, în cel mai rău caz, undeva pe la înălţimea şoldului. E evident! Altfel evoluţia ar fi avut grijă să ne târâm cu toţii mâinile pe pamânt. (Mai sunt două incorectitudini crase în construcţia lumii, să le numim “a mânerului” şi “a fonturilor” dar nu sunt sigur că aparţin tot arhitecţilor şi nici nu prea au legătură cu povestea de azi.)
Ca urmare, am decis să iau problema, acolo unde pot, în propriile mâini dibace şi, de exemplu, să proiectez o grădină de legume pe sufletul meu. Vezi foto 2bemic şi foto 3bemic. Vreau să fie foarte clar, nush cine e cetăţeanul care priveşte din boscheţi în foto 3bemic, nu am nici o legătură cu dânsul.
Totodată, am decis ca seminţele necesare grădinăritului să le iau de la Banca de Seminţe Suceava, unde sunt nişte oameni care au făcut o colecţie mare mare cu toate felurile de seminţe de legume şi fructe tradiţionale româneşti, alea care au dispărut de-o vreme din grădina ţăranului român. Căci, dacă nu v-aţi dat seama, acu’ cam avem de ales între roşii turceşti din turcia şi roşii turceşti din grădina ţăranului. Ce legume... rămane de văzut, de principiu toate, da’ nu-mi mai amintesc dacă ardei şi vinete cresc acolo în Apuseni. Ardei parcă da. Vinete nu sunt sigur.

Zootehnia salvează România

Şi anume nu CUNICULICULTURA, nici HIPOLOGIA, nici măcar nobila dar nedreptăţita OSTREICULTURĂ. Ci banala şi modesta PISCICULTURA. M-am tot gândit o vreme la tot felul de fel de pârşi pe care să-i creştem spre sacrificare în scopul producerii de “fine leather pelts” – cine ştie cunoaşte aici... cine nu... – dar o serie de întamplări recente şi nefericite cu D.E.T.H.A. ... FIE! FIE! Dacă insistaţi o explic măcar pe asta. E acronimul pentru “Druids for the Ethical and Humane Treatment of Animals” nah. – care m-au prins şi ucis de un mare număr de ori – m-au făcut să fiu prudent. După aia am cochetat o vreme cu untura de bursuc (nu întrebaţi, tata e mare amator de Formula AS…), însă o matură cugetare asupra metodelor de a stoarce bursucii de untură m-a îndepartat relativ repede. Şi după căutări aprofundate am descoperit-o pe aia cu păstrăvăria. Micro – păstrăvăria ca să fiu exact. Bazinelele acelea în care omul creşte spre îndestularea personală si comercializare a surplusului un număr variabil de păstrăvi curcubeu. De ce nu fântanel sau alte alea? Păi v-am zis că m-am documentat. Curcubeul e cel mai puţin pretenţios, are rata de creştere cea mai mare. Şi e şi bun la gust. A se consuma de preferinţă proaspăt prăjit cu mămăguliţă şi mujdei. A se valorifica afumat în cobză de brad, vezi magazinele de fiţe din zona Dorobanţi sau diferitele târguri poporale, la 70 de lei kilu’, sau zacuscă de păstrăv, sau chiar pateu de păstrăv.

Prin cultură spre propăşire.

Prima dată şi întâia oară m-am gândit să cultivăm zmeură şi afine. Mărturisesc că am fost mişeleşte împins către această gândire de rafturile de la MegaImage pe lângă care băleam privind menţionatele producte la 3 euro suta de grame. Deci mercantilism sălbatic + lacomie nativă = bad ideea. Costurile culturii şi întreţinerii ei, hai chiar şi costurile recoltării sunt modice. După care însă, te aflii în creierii munţilor, la jdesute de kilometri de cineva dispus să-ţi dea ţie, agricultor cinstit şi cu frică de fisc, fie şi un sfert din sumă. Asta implică, refrigerare, transport, alea alea. Nu ar fi grav daca zmeura de exemplu nu ar fi un produs atat de perisabil. Şi nici afinele nu se simt mult mai bine trămbălate prin camioane in luna august la 35 de grade. Aşa că am mai făcut puţină cercetare de piaţă (aici intră emoticonul ăla de-i zice “smug”). Şi am dat de cătina albă. Personal nu am măncat/băut/prizat/folosit ca unguent niciodata boschtele ăsta. Se pare însă că o felie sănatoasă – la propriu şi la figurat – de populaţie o face. Şi apoi, nu tre’ să alergăm ca nebunii după cetăţeni care doresc să îngurgiteze cătină proaspătă cu găleata. Se vinde foarte bine cătina in miere, şi mai ales uleiul de cătină. Mai ales adică între 150 şi 500 euro per litru de ulei. Şi cică la un hectar de cătină poţi avea între 170 şi 1200 de litri de ulei, depinde de soi şi de anul de producţie. Recolta maximă, începând cu anul 5 şi până în anul 20-25. Mă declar satisfăcut cu o producţie de ulei la o cincime din cea menţionată pe siteurile de specialitate. Ei zic 150.000 euro /an/hectar la un cost de producţie de 2500 de euro/an în primul an (include costul butaşilor) şi în jur de 500 de euro pe an în anii următori dacă mergi pe varianta ecologică, bio, alea alea. Dacă nu, e ceva mai ieftin. Eu mă declar satisfăcut dacă scot 35.000 de euro la hectar.

3+

Bun. Două zile de somn sănatos... hmmm... gândire profundă voiam să zic, şi mă simţ în stare să continui. Pensiunea va fi, deci, una cu circuit închis, club privat, “recomandations only”. Altfel, dacă vrea cineva necunoscut să beneficieze, să facă bine să vină cu scrisoare de la părinţi, recomandare de la vecini, preot, imam, comandant militar şi toţi profesorii de limba şi literatura română clasele I-XII. Dixit!

Sau poate fi chiar o casă de creaţie – îţi închiriezi mata casa din oraş pe 6 luni, ne dai nouă 250 de euro pe lună şi beneficiezi de o cameră personală, cu baie, mănânci cu noi la masă ce e de mâncare, dacă vrei ceva special îţi cumperi, şi stai şi scrii – pictezi – ciopleşti – cujeţi cât doreşti.

Păreri?

3

Trei e despre sursele de venit.

Că doar n-om sta toată ziua să bem lapte, smântănă, să mâncam unt şi brânză, găini, legume şi palincă. Adică şi asta... nika de zis, da tre’ şi bani de-o ţigară fină, o bere rece, un internet, un cablu TV, hârtie de budă, telefoane, curenţi, excursii în Caraibe şi... dar mă rog, divaghez şi sunt sigur că ati prins ideea.

Prima schemă piramidală e aia cu închirierea proprietăţilor deţinute prin oraşe. La situaţia actuală să zicem că ne-ar aduce un venit aproximativ de 1000 de euro la 5 persoane. (5 suntem cei care – deocamdată - vom participa la “retragere”, despre asta vom vorbi însă puţin mai încolo). Ţigările şi hârtia de budă sunt deci rezolvate, excursia în Caraibe e încă problematică.

Noa, pentru aceea ma gândeam la următoarele: să folosim vreo doo camere pe post de pensiune, sa cultivăm ceva vandabil, sa creştem ceva vandabil, să producem ceva vandabil ori să încercăm să ne vindem trupşoarele plăpande doritorilor. Din păcate, toate aceste activitaţi lucrative au un defect major... intră în contradicţie cu activitatea principală, care după cum am stabilit de comun acord, este de a sta cât mai mult pe un sezlong pe terasă în scop de privit dealurile, cartea sau liniştea. Aia cu pensiunea mă face să tremur nervos la imaginea unei famelii întinse, proprietară a vreo 4 copii plus una bucata casetofon doldora de manele, alergându-mi gainile, urcând cu pârâituri disperate în meri, călarind vacile şi încercând să mulgă tot ce prind prin ogradă. Alealalte implică – brrr – muncă – brr. Întrerup îngrozit de această idee, m-a luat aşa o slăbăciune. Voi continua.

Trei PROBLEME

Problema numărul unu, problema numărul doi şi problema numărul 3.

Problema numărul unu e legată de ce fac eu acolo după ce demolez tot ce e de demolat. Păi fac o casă. Din lemn, cu izolaţie de 25-30 cm, cam 150 mp pe nivel, parter şi mansardă. La parter două- trei dormitoare, o bucătărie mare, două băi, spaţii tehnice, depozitare, alea alea, şi o sofrajerie de vreo 70 mp. Locul ăla unde ne strângem toţi. La mansardă, patru dormitoare cu patru băi şi nenumărate spaţii de depozitare. (ştiu, am o dambla cu spaţiile de depozitare...). Să nu uităm terase acoperite pe două laturi. Terase mari, de 4-5 m adâncime de la casă. Casa o să fie pe o fundaţie înălţată din piatră. (Terenul nu e drept, între spatele casei şi faţă diferenţa e cam de 1,5 m.) În fundaţie, un beci mare şi răcoros.

Problema numărul doi se referă la mijloacele directe de subzistenţă. Eu le văd cam aşa: minim două vaci (e loc de 4 în grajd), fro sută de găini (mă rog, fro treij’ de găini ouătoare şi de restul pui de taiat şi păpat in diferite feluri), 4 capre ale Rianei (condiţie Sine qua non...), grădina de legume (de discutat ce şi cum), cei câţiva meri, pruni şi corcoduşi care rup crengile de rod în fiecare an. (pentru palincă că doar nu pentru compot). La porci mă mai gândesc. Deocamdată mi se par cam greu de crescut, murdari, şi la preţurile care sunt la târgurile din zonă nu prea merită chinul. Oricum, dacă cineva se decide să citească ce sciu eu pe aici şi are vreo idee strălucită... ORICE idee strălucită... venită din experienţa proprie, lectură sau urmărirea asiduuă a ştirilor de la ora 5, e binevenit să o împărtăşească.

Problema numărul trei, data viitoare.