Zootehnia salvează România

Şi anume nu CUNICULICULTURA, nici HIPOLOGIA, nici măcar nobila dar nedreptăţita OSTREICULTURĂ. Ci banala şi modesta PISCICULTURA. M-am tot gândit o vreme la tot felul de fel de pârşi pe care să-i creştem spre sacrificare în scopul producerii de “fine leather pelts” – cine ştie cunoaşte aici... cine nu... – dar o serie de întamplări recente şi nefericite cu D.E.T.H.A. ... FIE! FIE! Dacă insistaţi o explic măcar pe asta. E acronimul pentru “Druids for the Ethical and Humane Treatment of Animals” nah. – care m-au prins şi ucis de un mare număr de ori – m-au făcut să fiu prudent. După aia am cochetat o vreme cu untura de bursuc (nu întrebaţi, tata e mare amator de Formula AS…), însă o matură cugetare asupra metodelor de a stoarce bursucii de untură m-a îndepartat relativ repede. Şi după căutări aprofundate am descoperit-o pe aia cu păstrăvăria. Micro – păstrăvăria ca să fiu exact. Bazinelele acelea în care omul creşte spre îndestularea personală si comercializare a surplusului un număr variabil de păstrăvi curcubeu. De ce nu fântanel sau alte alea? Păi v-am zis că m-am documentat. Curcubeul e cel mai puţin pretenţios, are rata de creştere cea mai mare. Şi e şi bun la gust. A se consuma de preferinţă proaspăt prăjit cu mămăguliţă şi mujdei. A se valorifica afumat în cobză de brad, vezi magazinele de fiţe din zona Dorobanţi sau diferitele târguri poporale, la 70 de lei kilu’, sau zacuscă de păstrăv, sau chiar pateu de păstrăv.