Ultima Varianta

Saptamana asta, desigur...

Frumos si bine aranjat, faci din Viena, Calafat!

Saptamana trecuta, umbland hai-hui pe net, am descoperit un program simpatic care te ajuta sa-ti programezi cultivarea plantelor, care cu cine se impaca, la ce distanta se planteaza etc. M-am jucat cu el vreo 2 zile apoi am trecut la amenajarea viitoarei gradini. A rezultat cam asa:

Evident, lucrurile pot fi imbunatatite, astept sugestii.

E destul de mică camera mea Da-ncap toţi prietenii mei în ea: Stau în picioare, se-aşează pe jos, În rest sînt cuminţi şi vorbesc frumos !

M-am jucat putin sa vaz cam cum ar arata o camera. Am inceput cu a mea pentru ca stiu ce vreau in ea. Uite ca Alifantis e contagios :)

Messing with the Carpathian Garden

Cel mai tare si mai tare ma enerveaza doo lucruri. In primul rand ma enerveaza sa tai copaci fara sa pun ceva in loc. Si cand zic ceva ma refer la alti copaci. Si dupa asta, cel mai tare ma enerveaza ca copacii aia pe care ii pui in loc au nevoie de jde ani sa creasca cat aia de i-ai taiat. Asta e tare frustrant. Cel putin la fel de frustrant ca momentul ala in care vrei si tu un strop de umbra in curte, un copac stufos ca sa nu-i mai vezi vecinului copchii cretini alergandu-se prin curte. Plantezi mata copacul si stai si astepti. Si stai si astepti. Si astepti. Si stai. Si in cativa ani iese din pamant o nuielusa pe care intr-o clipa de neatentie ti-o mananca gasca. (Apropos de gaste. Floricel zice ca vrea gaste. Zice sa le tinem in jacuzzi. Nush ce sa spun, ma mai gandesc.)
Asa ca invatzand io internetu' pe de rost iete ce am gasit. Muntii nostrii vor mirosi a  Paulownia!

Paulownia, arborele Printesei, si-a capatat numele in onoarea printesei Anna Pavlovna (1795-1865), fiica tarului Paul I al Rusiei si sotia printului ( mai tarziu rege) William al Olandei (1792 - 1849). Acest arbore exotic originar din China se remarca prin portul si inflorirea sa abundenta de la inceputul primaverii dinaintea infrunzirii. Atunci se deschid mari corole liliachii asemanatoare ca forma gurii leului, dispuse in inflorescente tip panicule terminale, lungi de 30-60 cm, care emana un parfum discret de violete.

Paulownia se remarca de asemenea prin cresterea sa foarte rapida de circa 3 metri pe an in primi ani precum si prin frunzele sale foarte mari ce pot atinge 60 cm in diametru. Datorita perisorilor existenti pe partea inferioara a frunzelor si a petiolului, arborele este un bun absorbant al zgomotelor.

1. Creste foarte rapid putand umbri o zona in timp record.
2. Infloreste abundent primavara, inainte de infrunzire, cu flori mari liliachii.
3. Frunzele au marimea unei urechi de elefant.
4. Alunga insectele, absoarbe zgomotul si praful.
5. Daca este taiat sau vatamat se regenereaza foarte rapid.
6. Lemnul sau este foarte usor asemanator celui de balsa, se usuca rapid fara sa se crape sau deformeze
7. Florile sant foarte apreciate de albine pentru productia de miere.
8. Frunzele  sale  se  pot  folosi  cu  succes  pentru  furajarea animalelor.
9. Valoarea comerciala a lemnului este comparabila cu cea a celui de nuc.
10. Se adapteaza foarte bine in mediul citadin plin de praf si noxe.

Paulownia este rezistent Ia contorsionare (creste drept),este rezistent Ia contractie
(nu se despica) si in general rezistent Ia deformari. Are un lemn frumos,curat si neted.Nu are noduri.
Proprietatile sale de granulatie fina fac din Paulownia un copac cu lemn exceptional de potrivit pentru barci, paleti, mobilier de uz casnic, precum si placaj, case, prefabricate, semifabricate si panouri interne de constructie.
Paulownia este de asemenea crescut ca o sursa durabila de bio-combustibil,un pas decisiv spre rezolvarea crizei energetice mondiale.
Copacul natural se regenereaza de Ia sistemele existente de radacina, castigand pe merit apelativul de copacul pasarii Phoenix.
Aceasta inseamna ca se pot recolta intre minim 3 si maxim  5 rotatii de crestere a lemnului fara a fi nevoie de replantare.
Frunzele sale au o crestere rapida si au o capacitate imensa de absorbtie de bioxid de carbon.
Sistemul sau de radacini profunde ii da posibilitatea de a ecologiza suprafete degradate de sol. Radacinile sale adanci permit, de asemenea imbunatatirea calitatii solului si sa mentina sisteme subterane de apa.

CALITATI ESENTIALE
Este copacul cu cea mai rapida crestere din lume. Este perfect ornamental, are flori superbe.

PROPRIETATILE LEMNULUI
Este un lemn usor (de 2 ori mai usor decat stejarul).
Este de 2 ori mai rezistent Ia foc decat lemnul obisnuit de fag.
Este un lemn cu un grad foarte redus de umiditate. El insusi nu este afectat de umezeala.
Este un foarte bun izolant.
Este usor de uscat, uscare in aer liber in 30-60 zile. Are o foarte buna prelucrabilitate.

Viteza de crestere   
   
an 1    -     4 - 5 (m) diametru 8-10 cm

an 2    -     10 - 12 (m) diametru 16-20 cm

an 3     -    15 - 20 (m) diametru 24-30 cm   

UTILIZARE PENTRU BIOMASA
Este o planta energetica. Creste si se recolteaza precum orice copac,dar poate deveni lemn de foc, brichete si, desi arde Ia temperaturi mai mari, degaja multa energie.

BENEFICII
Costurile infiintarii culturilor de Paulownia si a ingrijirii lor ajung Ia aproximativ 4000 euro/ha.
Veniturile din prelucrarea lemnului si utilizarea sa ca biomasa depasesc 30.000 euro pentru acelasi ha.In plus 1 ha.de Paulownia retine anual circa 1200 t. dioxid de carbon.

Cat costa o platatie de Paulownia pentru 1 ha de teren?
Un arbore la 8 saptamani de viata, moment in care se recomanda plantarea in perioada Martie-August costa 6-8 euro/buc + TVA pret variabil in functie de cantitatea comandata.
Putem concluziona ca pentru 1 ha de teren plantat cu Paulownia EU investitia necesara este de aproximativ 4.000 euro + TVA/1 ha.

Cand se poate incepe exploatarea?
Cultura de Paulownia EU necesita taierea arborelui de la baza dupa 6 luni de viata, deoarece acest fapt va duce la o crestere fara coronament si perfect dreapta de minim 5 m ceea ce va spori productia de cherestea de tip A. Exploatarea se poate incepe dupa 3 ani cu o productivitate maxima.

Cat pot castiga?
Pentru fiecare arbore de Paulownia EU se poate obtine minim 50 euro/buc, suma garantata prin contract.

Investitie initiala in arbori  - 4000 euro+TVA/1 ha      
Venit dupa 3 ani - 30.000 euro/ha  
Venit dupa 6 ani  - 60.000 euro/ha  
Venit dupa 9 ani - 90.000 euro/ha

Stop si de la capat.

Intalnirea cu arhitecta de saptamana trecuta a fost oarecum dezamagitoare. Facuse un plan cam complicat, cu o multime de cotloane si holisoare intunecoase. I-am multumit fromos si am anuntat-o ca o sa-i trimit cam ce vrem noi acolo, si domnia sa sa refaca planurile noastre in asa fel incat sa nu cada casa, si sa le semneze la sfarsit ca sa putem face actele cu ele. Cam asta a iesit pana in momentul de fata, astept pareri si idei daca aveti vre-una si daca mai citeste cineva blogul asta desigur. :))

Am ramas dator cu planul. Iete planul.

Acoperisul viu

O idee foarte isteata - plantezi iarba si muschi pe acoperis. Vara tine departe caldura (reduce cu 30-40% temperatura din casa), iar iarna ajuta la izolarea acoperisului, reducand pierderile de caldura. n plus, arata bine si nici macar nu sunt o inventie noua. Exista de vreo 50 de ani, sistemul e in continua dezvoltare. E mai complicat de facut singur, dar cu putin ajutor de la un mester Manole, o sa avem frumusete de gazon pe casa.

In Expeditie

pita vacii

Craite

Galbiori

Iutari

Ghebe

Zbarciogi

Laba ursului

Vinecioare

E ciudat cum existenta unui ritual de orice fel transforma o experienta banala intr-una extraordinara. Adica, sa fiu bine inteles, petreceam macar doua trei luni pe an la bunici, nu am avut niciodata nici un fel de restrictie, bateam padurile pana ma dureau picioarele, adormeam pe saltele de muschi in padurea de brad cu burta plina de fragi, bateam Valea Abrudului pana hat departe la Campeni unde se varsa in Aries, si nu pe maluri, ci prin apa, cautand bulboane unde ar fi putut trai tatal pastravilor, calaream dealurile cautand tufe de aluni si mancam alunele verzi scobind dupa un sambure cat o samantza de floarea soarelui, ajungeam acasa cu hainele sfasiate si cu picioarele dungate de tufele de mure si zmeura salbatica. Toate astea insa erau normalul cotidian, firesc, banal dupa o vreme, aveam momente in care un drum pana la Magazinul Satesc, Coperativa cum i se zicea sau la Bufet parea mult mai aventuros, pentru primul treceam pe langa grajdul taurilor comunali, repede repede, fara sa mi se miste un muschi pe fatza, dar cu ochii permanent atintiti pe cel mai apropiat taur care ma privea atent de dupa gard, iar ca sa ajung la Bufet o luam pe sosea pe unde se plimbau fetele in grupuri de cate doua-trei-patru, adica si mai spaimos traseu decat ala cu taurii.
Toate astea paleau insa in fata celui mai ritualic moment. Moment care incepe cu coborarea tatalui meu din Dacie, intinderea cu mainile deasupra capului dupa drumul de 6-7 ore pe serpentine, timp in care privea cu ochii mijiti spre padurile de deasupra casei. Urma intrebarea magica, adresata noua tuturor celor care iesisem in calea masinii, bunica, bunicul, Aurel, unchiul meu handicapat si cu mine: "Sunt Ciuperci?" Abia dupa aia ma imbratisa, comenta ceva cu privire la zgaibele de pe genunchi si la jegul de pe gat si fata, pupa mana Bunicii si o strangea pe a Bunicului, si il batea pe spate pe Aurel. Primul care raspundea era intotdeauna Aurel "Ete ciupeci mute, mem cipeci Vali?" Asta indiferent daca erau sau nu. dupa care privea sper bunica care se incrunta usor, " Mamica, io meg cu Vali la ciupeci? vacuta, nah!", si lovea inciudat cu bocancul in pamant amintindu-se de indatoririle gospodaresti. "Nu duc?, vaca, vaca, vaca ata, nah!" si pleca bombanind sa vada de animale. Intotdeauna mergea cu noi si Aurel, nu imi amintesc nici macar o singura data sa nu fi venit cu noi. Erau cele mai fericite momente din viata lui, le bateau de departe pe alea in care primea biscuiti varsati, sau o basca noua. Singura chestie cat de cat comparabila era daca isi gasea briceagul pierdut in iarba dupa doua trei zile de cautat. Si de obicei dupa doua trei zile il "gasea". Bunica ma chema mai la fereala, scotea din borcan 6 lei si mi-i dadea. Fugeam la Coperativa si cumparam un briceag "peste", veneam cu el acasa, bunica il arunca in iarba undeva in spatele casei "la loc stiut" si il chema pe Aurel: "Aurel mai Aurel!" "ci?" intreba el. "Undi iesti? Vina incoaci" Aurel venea catranit cu ochii pe jos prin iarba. "Ai gasit briceagu?" "Nu gasit. perdut" zicea Aurel si incepea sa bombane si sa loveasca cu muchea bocancului in pamant. "Briceag sa te faci!" se incrunta Bunica. "Fa bine de-l gaseste ca altu nu capeti. In spatele casei pe la fantana ai cotat?" Si asa gasea Aurel briceagul pierdut, dupa parerea mea tre sa fie pe acolo pe campuri fro 200 de bricege in diferite stadii de ruginire.Dar ma indepartez de subiect.
Plecarea in expeditie era intotdeauna dis de dimineata odata cu rasaritul soarelui. Bunica mulgea vacile, Aurel le ducea intr-o ingraditura unde puteau sa pasca nesupravegheate si astepta acolo pe o bancuta bombanind. Tata isi bea cafeaua, fuma o tigara Amiral si superviza pregatirile, de fiecare data Bunica incerca sa-i dea niste desagi, asa cum mergea toata lumea din sat dupa ciuperci, sa stea pe umar si sa ai mainile libere, intotdeauna tata ii cerea cosurile de rachita, "sa nu se zdrobeasca" ciupercile in desagi. Verifica daca are toata lumea briceag, el nu avea, il lua pe al Bunicului care intotdeauna i-l dadea cu o figura ingrijorata si ii zicea sa verifice buzunarul sa nu fie gaurit. Cand eram gata de plecare, Bunica il stiga pe Aurel: "Aurel, mai Aurel!" "ci?" "Pai tu nu meri ma la ciuperci cu Vali si Marius?" "Meg! raspundea Aurel vesel si lasa dracu si vaci si bancuta, si ingraditura si tot, inhatza un cos si o boata de lemn de corn si o lua in sus pe deal cum numai oamenii traiti o viata acolo si care n-au pus in viata lor o tigara in gura pot sa o faca, adica acam cum mergeam noi pe sosea. Urcam intai dealul din spatele casei prin iarba plina de roua, pana ieseam la poteca din varful dealului eram ud pana la brau, de acolo taiam dealul piezis si ne opream " la Nini Lina la tzarau" Tzarau inseamna izvor, iesea de undeva din munte, dintr-o rapa si venea pana la poteca printr-o jumatate de trunchi de copacel scobit ca un jgheab, verde de muschi. Era cea mai buna apa pe care cineva o putea bea, rece si gustoasa, nu te puteai opri din baut. Dupa ce ne saturam, continuam drumul pe poteca, treceam pe langa casa lui Nini Lina, schimbam cateva vorbe cu ea si cu Tatiana - asta era una dintre cele doua fete care imi erau "destinate", asta era "a din deal", mai era una in vale, amandoua cam cu doi ani mai mari decat mine, da astea sunt alte povesti. Mai treceam prin niste tufe de aluni, ieseam intr-o poiana si de acolo intram in padure. La inceput padurea era de fag, mai mergeam vreo 20-30 de metri pe poteca dupa care venea invariabil indemnul "no hai, lasati poteca ca pe poteca nu cresc ciuperci" si o luam prin padure direct. Umblam dupa ciuperci cam 7-8 ore, pana oboseam si nu mai puteam de foame, sau pana umpleam cosurile, trecand din padurea de fag in aia de brad, mai intai dupa miros, cam cu juma de ora inainte simtzeam rasina si linistea incepea sa creasca. Intamplarea facea sa ajungem in padurea de brad intotdeauna odata cu soarele. Insa chestia asta nu se poate explica, trebuie traita. Uneori il pierdeam pe Aurel, el nu trebuia sa se odihneasca niciodata, avea acelasi pas lung si usor plutit seara cand se intorcea acasa ca si dimineata la plecare. Nu era bai, venea singur, la 2-3 ore dupa noi cu cosul plin. Punea cu grija cosul pe masa lunga din tarnat si pleca fara o vorba sa adape vacile. Bunica alegea cu grija buretii, foarte rar se intampla sa arunce ceva, ii cam stiam, arunca mai mult din cei prea batrani, tata suspina la fiecare ciuperca ce ajungea in galeata de sub masa. Ce ramanea se arunca in lighean, se spalau bine de pamant si se puneau la zvantat. Primii se mancau buretii iuti, le taiam codita si ii puneam direct pe plita incinsa cu un praf de sare in palarie, aveau gust de ars si de fum si de padure, usor iuti, mai mult iti faceau foame decat sa o astampere. Intre timp galbiorii si laba ursului mergeau la cratita in unt la calit, si dupa ce lasau apa se arunca peste ei o canta de smantana cu o lingura de faina, adica se transformau in ciulama. Craitele si Vinecioarele se prajeau intregi in unt cu patrunjel si la sfarsit, dupe ce erau luate de pe foc se stropeau cu usturoi tocat si smantana proaspata. Ghebele si zbarciogii mai asteptau nitel pana deveneau zacusca iar pitoancele se insirau pe sfoara si se puneau la uscat atarnate in meri spre pastrare si folosire in supe si ciorbe.